Anunturi

Taberele studențești. O nouă dezamăgire oferită studenților

By June 12, 2022No Comments

În ultimele zile, studenții din toată țara au asistat la un dialog ce părea a fi un meci de ping-pong între reprezentanții acestora și Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de șansă, repetându-se parcă același episod de anul trecut, în ceea ce privește subiectul taberelor studențești.

După alocarea bugetului de către Ministerul Educației din urmă cu câteva luni, suntem martorii unei noi palme majore date studenților de actuala guvernare în acest an, numărul total de locuri alocate pentru taberele destinate studenților fiind doar de 3500. Toate acestea, după o creștere semnificativă, ce a apărut peste noapte, de la cifra de 2300, în urma revoltei studenților. Suntem mai mult decât curioși să aflăm cum s-a produs, ca un răspuns, o creștere imediată de peste 50% a numărului inițial de locuri, având în vedere declarațiile Ministrului, Gabriela Firea, din urmă cu câteva luni în care își arăta nemulțumirea față de alocarea bugetului.

Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de șansă, Gabriela Firea vorbește de o creștere a numărului de locuri față de anul precedent (aproximativ 3300 pentru anul 2021), fără a lua în calcul toate scumpirile aferente, cele ale cazării și ale mâncării. Mai mult decât atât, asistăm la o scădere a bugetului pus la dispoziție pentru fiecare student: în anul 2019, se subvenționau maxim 120 de lei pentru cazare și 40 de lei pentru masa studentului pe zi, în timp ce în 2021 și 2022 se prevede un buget de maxim 100 de lei pentru cazare și 52 de lei pentru masă. Astfel, mai simplu descris, bugetul pe zi pentru un student scade cu 8 lei, de la 160 până la 152, toate acestea în timp ce au existat și încă există scumpiri masive în ceea ce privește toate cheltuielile aferente.

Vedem din nou lipsa de atenție acordată de ministerul responsabil și de guvern pentru taberele studențești, reamintind faptul că în anul 2019 au fost acordat un total de locuri de 6600, iar 3 ani mai târziu asistăm la o înjumătățire a acestui număr pentru studenții ce au obținut rezultate remarcabile în anul universitar curent.

Mai mult decât atât, Ministrul Gabriela Firea, a convocat la dialog reprezentanți ai studenților din țară, în care aceasta nu a lansat invitația de a participa tuturor federațiilor, astfel că o mare parte a asociațiilor studențești și implicit a studenților din România nu au avut un reprezentant direct în cadrul acestei discuții. Totodată, privim cu scepticism declarațiile făcute de doamna ministru, atât în presă, cât și în timpul acestui dialog, în care dumneaei susține că luptă pentru reintroducerea gratuității de transport cu trenul, un țel cel puțin îndrăzneț, având în vedere situația taberelor studențești și a incapacității de progres la acest capitol.

LSAC București critică dur situația creată în jurul acestei probleme și a încercării de a o soluționa prin această “creștere” și cere tuturor responsabililor transparentizarea în ceea ce înseamnă capitolul taberelor studențești. O promisiune făcută nu se uită, tocmai de aceea așteptăm soluții, dar mai ales progrese în ceea ce privește angajamentul luat de Ministrul Gabriela Firea legat de gratuitatea transportului cu trenul, despre care suntem destul de siguri că vom discuta într-un viitor comunicat, cu o dezamăgire parcă deja așteptată.

Vă invităm să vă informați în continuare și să susțineți demersurile desfășurate de federațiile naționale de reprezentare studențească: Uniunea Națională a Studenților Din România, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România și Uniunea Studenților din România.

Leave a Reply