Anunturi

Incendiu în cămin studențesc

By April 20, 2024No Comments

Pe data de 19 aprilie 2024 a avut loc un eveniment nefericit în cadrul Căminului P16 din Regie, unde camera unor studenți ai facultății noastre a ars în întregime.

Din fericire, niciunul dintre cei doi tineri nu se afla în încăpere la momentul respectiv, însă nimic dintre lucrurile acestora nu a putut fi salvat.

Ne pare foarte rău pentru cele petrecute și le suntem aproape celor doi studenți, pe care dorim să îi ajutăm pe cât posibil pentru a trece mai ușor peste acest moment. Astfel, am pornit o strângere de fonduri, iar dacă doriți să contribuiți, vă învităm să ne contactați pentru mai multe informații, donațiile făcându-se direct în contul celor afectați.

În continuare, așteptăm un răspuns clar cu privire la cele întâmplate, astfel încât situația ce a avut loc să nu se mai repete, iar fiecare student să simtă că se află într-un mediu sigur.

Ca de fiecare dată, vă încurajăm să aveți grijă de voi și să veniți către organele administrative autorizate sau facultate ori de câte ori întâmpinați o problemă.

Leave a Reply