Anunturi

Bugetul dedicat educației. O nouă încălcare a Legii

By December 21, 2021No Comments

Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare, din cadrul Universității Politehnica București, critică alocarea finanțării pentru educație, reprezentând doar 2.28% din Produsul Intern Brut, fiind din nou încălcată Legea Educației Naționale nr. 1/2011, art 8: “Pentru finanțarea educației naționale se alocă anual din bugetul de stat și din bugetele autorităților publice locale minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv”. Totodată, această alocare este mult sub media UE din 2019, de 4.7%.

Bugetul alocat educației în anul 2022 este într-un cuantum total de 32.48 miliarde de lei, cu o creștere de 6% față de anul trecut (30.64 miliarde de lei). Din acest total, aproximativ 22 de miliarde de lei reprezintă cheltuieli de personal, cu o creștere de aproximativ 10% față de cele raportate pentru anul 2021 (20.03 miliarde de lei). Astfel se poate observa o majorare a bugetului pentru educație menit să acopere cheltuielile de personal, neexistând o creștere în compartimentele reale, unde aceste lipsuri sunt resimțite direct de către elevi sau studenți.

Dat fiind faptul că de 4 ani, fondul de burse nu a înregistrat nicio creștere, iar subvenția cămine-cantine nu poate combate efectele creșterilor gazelor naturale și ale energiei, atât din ultimii ani, cât și de la data de 1 ianuarie 2022, studenții sunt nevoiți să acopere aceste cheltuieli din veniturile proprii, neavând un real ajutor din partea alocării bugetare.

LSAC București contestă dur modul de alocare a bugetului dedicat educației pentru anul 2022 și cere modificarea proiectului de lege prin majorarea semnificativ necesară a fondului alocat burselor, cât și cel alocat pentru subvenția cămine-cantine.

Leave a Reply