În data de 23 octombrie s-a desfășurat evenimentul LSAC, Treasure Hunt Bucharest, vânătoarea de comori din București ce ne-a întrecut toate așteptările! Sute de studenți au fost intrigați de tema din acest an a evenimentului, anume Nostalgia, iar acest lucru a reprezentat o oportunitate pentru aceștia de a cunoaște cele mai ascunse și interesante locuri din Capitală. 

Punctul de plecare, unde s-a desfășurat și festivitatea de deschidere, l-a reprezentat Facultatea de Automatică și Calculatoare. După care fiecare echipă și-a ales propriul mod de atac și propriul stil de rezolvat ghicitori. Fie pe picioare, fie pe trotinete sau în autobuze, echipele au plecat grăbite în căutarea comorilor ascunse din București. 

Astfel competiția a constat în deslușirea a 11 ghicitori, acestea putând fi rezolvate într-o ordine aleatorie prin intermediul aplicației mobile LSAC Treasure Hunt. În cazul în care au fost rezolvate cinci ghicitori, nu s-a mai putut continua cu altele până în momentul în care nu s-a ajuns la una dintre locațiile deja ghicite. La toate locațiile din cadrul evenimentului, ce au fost descoperite de participanți, a fost adăugată o provocare opțională, ce putea aduce oricărei echipe 100 de puncte bonus. Puncte interesante ca Opera Națională, Ateneul Român, Grădina Japoneză sau Interbelic Cocktail Bar au reprezentat câteva dintre soluțiile ghicitorilor cu care au trebuit să se confrunte participanții.

De evenimentul nostru au avut ocazie să se bucure 69 de echipe a câte trei membri. Din cauza situației pandemice actuale din București, fiecare dintre participanți au avut obligativitatea de a prezenta Certificatul Verde în momentul înregistrării pentru concurs, astfel încât întreaga activitate să se poată desfășura în cele mai sigure condiții.

Drumul către marile premii a fost unul lung și anevoios, însă cei mai iscusiți, atenți la detalii și rapizi ne-au demonstrat că merită să fie pe podium, iar rezultatele acestora au fost răsplătite pe măsură datorită sponsorilor noștri, anume American Experience, Comics Club, Dominos, WorldClass, Locked In, Museum of Sense, Cinemaplexx Băneasa, Activ Squash, Lasertag Arena și Breakout Escape Room.

Energia din timpul evenimentului a fost asigurată de sponsorul nostru, Red Bull. Exact ca în orice sesiune, aceștia ne-au fost alături, reușind să facem din acest eveniment “Studenție cu puțină magie”.

SPARK este un serviciu nou în România, care oferă soluții de mobilitate eco-urbane la prețuri accesibile, punând la dispoziție exclusiv mașini electrice. După utilizarea serviciului puteți lăsa mașinile în oricare dintre parcările publice ale municipiului, în zonele desemnate din orașul București, fără a fi taxați. Disponibilitatea, accesibilitatea și simplitatea sunt doar câteva dintre calitățile serviciului SPARK, sponsorul nostru, căruia dorim să-i mulțumim pentru susținerea acordată!

Spark a reprezentat un important sponsor al evenimentului, deoarece datorită lui a avut loc buna desfășurare a întregului concurs și au răsplătit pe măsură echipele ce au reușit să se claseze pe primele poziții în clasament.

Astfel, ziua de 23 octombrie a reprezentat o provocare imensă atât pentru echipele participante la Treasure Hunt Bucharest 2021, cât și pentru voluntarii LSAC, ce au reușit și de această dată să dea dovadă de profesionalism în realizarea clasicelor evenimente. Felicitări tuturor echipelor participante, dar, mai ales, celor ce au reușit să ne arate de ce sunt în stare când vine vorba de o vânătoare de comori și pentru întreaga atmosferă creată de-a lungul întregii zilei.

One Comment

Leave a Reply