În ultima perioadă am primit multe întrebări despre poziția LSAC în legătură cu protestele ce au avut loc în ultimele zile în București și în țară.  Noi vrem să ne reafirmăm statutul de organizație apolitică, care încearcă să reprezinte cât mai bine interesele studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare.

 

Cea mai importantă valoare pe care o promovăm se bazează pe dreptul la liberă exprimare. Astfel, noi, ca asociație, nu vom înainta nicio idee de natură să influențeze decizia individuală a membrilor LSAC legată de participarea la manifestările din Piața Victoriei. Considerăm că studenții dispun de capacitatea de a face propriile alegeri și că nu au nevoie de un impuls din partea noastră în acest sens.

 

Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare nu va adopta niciodată o poziție politică și nu va promova alte valori decât cele ale libertății de decizie. Noi încurajăm studenții să se informeze și să adopte o poziție în concordanță cu propriul set de valori. Din punctul nostru de vedere, ambele tabere: atât cei care și-au strigat dreptul în stradă, cât și cei care au considerat că nu au motive să fie prezenți acolo, beneficiază de același statut în cadrul acestei organizații studențești.

 

Așadar, vă invităm să acționați așa cum vă dictează conștiința și să țineți LSAC în afara discuțiilor cu iz politic. Nu ne dorim asocierea cu nicio formațiune sau activitate de acest tip.

 

 

 

Vă mulțumim,

Biroul Executiv LSAC