IT

HR

FR

PR

Design

În principal, rolul HR-ului este de a servi la sprijinirea organizației în gestionarea celei mai importante resurse, voluntarii. Departamentul nostru de HR ajută organizația să evolueze, să își rezolve conflictele, contribuind la eliminarea neîntelegerilor între membri. Cheia pentru deschiderea unei comunicări eficiente este câștigarea încrederii. HR-ul nu este doar aliatul conducerii sau avocatul membrilor, el este in egala masură și aliat și avocat. El este echidistant, un liant al colaborării între conducere și membri.
Departamentul nostru de HR a demonstrat ca este capabil să:
– aducă un plus-valoare organizației prin contribuția la atingerea obiectivelor;
– recunoască și să trateze toți membrii acesteia ca fiind parte importantă a organizației;
– recunoască nevoia de schimbare și să ofere soluții. Îmbunătățirea continuă este cheia succesului;

Departamentul de FR este unul esențial în orice organizație, fiind cel ce se ocupă de unul dintre cele mai importante aspecte ale oricărei activități: sponsorizarea. “Omuleții” din acest departament sunt cei ce trebuie să se descurce de minune la negocieri, să găsească sponsorii potriviți fiecărei activități, să lupte pentru ce-și doresc și să obtină cât mai multe rezultate. Sunt membri motivați, harnici, curajoși, cu potențial și care stiu să-și spună punctul de vedere. Se pricep extrem de bine la discuții și au ceea ce le trebuie pentru acest post.

Rolul principal al Departamentului de Relaţii Publice este acela de a crea şi promova imaginea asociaţiei în rândul studenţilor, al altor asociaţii şi colaboratorilor. Se pune întrebarea: care este raţiunea de a exista a unui departament de relaţii publice în cadrul unei organizaţii? Și imediat vine și răspunsul! Această “părticică” a Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare este cea care ia cuvântul în numele întregii organizații, este colțul prietenos care ne leagă între noi, dar și de partenerii noștri.
Principalele atribuţii care revin acestui departament şi implicit şi directorului sunt:
-să creeze materiale de promovare ( afişe, mape, pliante, CD-uri, obiecte personalizate)
-să menţină o relaţie cu presa, cu instituţiile , cu instituţiile publice interesate şi cu toate asociaţiile de profil;
-să ofere în mod constat feedback atât la sponsori cât şi la ceilalţi parteneri;
-să stabilească noi ţinte pentru asociaţie și pentru membrii săi

Departamentul nostru de IT are o importanță deosebită în cadrul organizației. Membrii acestuia, sunt strâns legați de toți ceilalți membri, fiind cei care pun baza fiecărei activități desfășurate în mediul online. Sunt studenți cu o experiență bogată în domeniul automaticii și calculatoarelor, pe lângă aptitudinile de programare. Sunt oameni familiarizați cu sistemele moderne de baze de date și de arhitectură a aplicațiilor precum și limbajele de programare.
Departamentul de Design este latura “sensibilă și emoțională” a organizației. Membrii sunt inventivi, plini de idei noi, creativi, cu o imaginație bogată, fiind pentru LSAC o mare pată de culoare. Ei se ocupa de imagini, clip-uri, aspectul postărilor, primând comunicarea vizuală.